Recunoștință

     Fericiti sunt cei care nu vad mocirla de langa ei dar care treptat, ajunge sa-i detina. Fericiti sunt cei care cred in continuare in idealuri. Am fost unul dintre ei. Am fost dar aripile mi-au fost taiate. Mi-au fost taiate pentru ca tinteam la tavan. Nici macar la cer, ca cerul inseamna libertate absoluta, ceva de neconceput intr-o societate care se defineste prin dependentele celorlalti de ea.
     Sunt constient ca scriu niste randuri care se vor pierde printre vitalele fleacuri cotidiene ce ne compun efemera existenta. Ochi incercanati vor ignora esenta printr-o eticheta azvarlita in lehamite. Surprinzator poate, dar nu ma adresez lor. Am tot primit palme in ultima vreme, palme al caror rol insa nu este sa ma doboare, ci sa ma trezeasca. Sa ma trezeasca din mocirla din jur, in care imi pot regasi prieteni, rude, straini. Nu e scopul meu sa-i trezesc, timpul lor n-a venit inca sau poate nu va veni niciodata. Dar dupa fiecare palma, ma ridic mai puternic si mai constient de ce o primesc sau cui trebuie sa-i multumesc. In esenta, sunt recunoscator pentru fiecare zi de trait, chiar daca asemeni multora, n-o arat. Sunt recunoscator celor care m-au facut sa ma simt slab sau nepregatit, care m-au subestimat sau m-au dat la o parte. Locul meu nu e alaturi de ei, in mocirla, doar m-au impins fara sa vrea, la suprafata. Dar mai ales, sunt recunoscator celor care au ramas alaturi de mine, neconditionat, hranindu-mi ultimele sperante in umanitate.